Sarcina, experienta mea| Parte 1: Cum am aflat, diagnostice gresite si intamplari cu medici

Cum am aflat si cum am confirmat sarcina

Sarcina, cum am aflat

Bine v-am găsit din nou. Astăzi revin cu o postare care așa, la prima vedere pare un pic redundantă. Am mai scris un articol despre primul trimestru de sarcină cu câteva săptămâni în urmă, puțin mai tehnic. Dar acum vin cu o parte mult mai subiectivă, cu povestea mea exact așa cum am trăit-o, cu toate detaliile, cât ar fi ele de intime. Cu bune și cu rele, deoarece consider că nu doar partea roz a vieții trebuie împărtășită. Sunt sigură ca multe femei însărcinate o sa se simtă identificate cu multe dintre aspectele pe care le voi aborda și, în plus, aș dori să atrag atenția voastră asupra anumitor subiecte din domeniul medical, mai concret. Poate pot sa vă ajut sa treceți mai ușor peste anumite momente dificile, fie ele justificate sau nu. Acestea fiind zise, vreau sa încep cu... începutul :). Cu povestea de dragoste care a făcut posibil ca eu acum să port în pântece cea mai prețioasă comoara, fetița noastră. Poate într-o zi îl conving pe soțul meu sa scrie el despre cum ne-am cunoscut și despre cum a început totul, se pricepe extraordinar de bine se exprime ce am simțiți amândoi în acel moment și să descrie contextul, locația si fiecare detaliu în parte. Eu o sa spun doar ca fost cea mai frumoasă seara din viața mea și că atunci când el a apărut în viața mea mi-am dat seama ca, tot ceea în ce nu mai credeam, exista, de fapt. Acum cred în dragoste la prima vedere, în suflete pereche, în iubire, în înțelegere și în familie. A fost cel mai de preț cadou pe care l-am primit vreodată. Și mă simt extrem de norocoasă. Și întâlnirea dinte noi doi s-a întâmplat exact la momentul potrivit, după ce amândoi trecuserăm prin câteva lecții de viață importante dar care ne-au maturizat si ne-am echilibrat extrem de mult. Asta ne-a ajutat să începem o relație care poate pentru cei din jur a avansat cu pași prea mari într-un timp prea scurt, dar noi știam ca acesta era cursul, și pentru noi totul a fost firesc. Am decis de la bun început ca ne dorim o familie si copii. Deși mereu mi-am dorit copii, cu o luna înainte sa rămân însărcinata, înainte sa-l cunosc pe soțul meu, nici nu ma gândeam la asta. Dar dorința de a deveni mama a venit în mod natural când ne-am cunoscut. A venit la pachet, însa, cu o mare frică, deoarece cu câteva luni înainte un medic îmi comunicase ca era foarte posibil să nu pot sa fac copii. Bineînțeles ca am vorbit cu partenerul meu despre asta de la început, și am zis amândoi că oricum ar fi, vom reuși sa facem un copil, fără sa ne gândim prea mult la asta pentru ca eram împreuna de foarte puțin timp.

Aș vrea, totuși, să insist un pic pe subiectul potențialei infertilități diagnosticate de un medic dintr-o rețea privata de sănătate din București. Anticip ca a fost un diagnostic complet greșit și zis cu o ușurință ieșită din comun. Am avut mereu ceva dereglări hormonale si ovare polichistice, cum au majoritatea femeilor din ziua de astăzi. Dar fără probleme de sănătate asociate pana la 29 de ani când am ajuns la acest medic. Nu aveam dureri la menstruație, nu aveam un ciclu menstrual neregulat, îmi facem controalele ginecologice de rutina, ba chiar mai amănunțite decât se recomanda, și nu mi s-a spus niciodată ca aș avea vreo problema ginecologică gravă. Făceam sport, mâncam foarte sănătos și aveam o sănătate de fier. La 29 de ani am început sa simt o durere suspecta la ovarul drept, așadar, m-am dus la ginecolog. Am ajuns la o doamnă doctor care mi-a zis, alarmată, după ce mi-a efectuat o ecografie, ca am un ovar "foarte ciudat"(o expresie extrem de potrivită in domeniul medical) fără să știe să-mi dea mai multe detalii. Mi-a dat un tratament cu anticoncepționale și atât. Nelămurita, m-am dus la alt doctor, o alta doamna, care mi-a zis ca nu vede nimic îngrijorător în afara de ovare ușor polichistice care par a fi, culmea, foarte fertile. Am efectuat însa, analize hormonale amănunțite pentru a depista unde este, de fapt, problema. Și asta a durat cam trei luni, trei luni de investigații, după care doamna doctor îmi zice ca am un nivel de progesteron foarte mic și ca am nevoie de tratament pentru ca poate fi grav. Mi-a dat un tratament și după o luna, nu mi-a venit menstruația. Am zis ca e o dereglare din cauza tratamentului, am vorbit cu doctorița și am continuat tratamentul, iar menstruația a lipsit timp de 3 luni. Pe tot parcursul tratamentului. M-am întors la doctor și mi-a fost schimbat tratamentul, însă menstruația tot nu a apărut. După două luni, am ajuns, iar, la medic. În timpul consultației doamna doctor (cea care cu câteva luni în urmă îmi zisese că sunt foarte fertilă) mi-a zis de data aceasta că, de fapt, nu prea am șanse sa rămân gravidă vreodată, și că, dacă vreau copiii, ar trebui sa nu stau să aștept să vina "printul pe cal alb pe care îl aștept" sau măcar sa-mi congelez ovulele dacă vreau să am vreo șansă. Am rămas fără cuvinte și nu mai înțelegeam nimic. Nu am zis absolut nimic, mi-a fost întrerupt tratamentul cu progesteron și mi-a recomandat anticoncepționale timp de două luni pentru a forța reinstalarea ciclul menstrual. Am plecat acasă cu pastilele la mine, cu care nu eram neapărat de acord și mi-am zis ca le iau doar până îmi vine iar menstruația și apoi mă duc la alt medic. Pastilele și-au făcut efectul, așa ca le-am luat doar doua luni. Exact în a doua luna de tratament l-am cunoscut și pe soțul meu. I-am explicat situația și i-am zis și lui că nu o sa le mai iau. Zis si făcut. În următoare luna, la prima încercare, practic, am rămas însărcinată. Amândoi credeam ca o sa fie mult mai greu, având în vedere cele aflate de la doctor. O să vă povestesc și cum am aflat ca sunt însărcinată și ce am simțit mai exact însa nu vreau să las în urma subiectul infertilității fără să îmi arăt nemulțumirea față de această doamnă doctor. Față de ambele, de fapt. În ambele cazuri dumnealor au fost foarte puțin empatice, ba chiar m-au alarmat fără niciun motiv fondat. M-au speriat, m-au făcut sa plâng nopțile, mai ales doamna care mi-a zis ca nu o să pot sa fac copii. Cumva am avut mereu un optimism în interiorul meu, știam ca nu se poate așa ceva, ca nu se poate sa fiu super fertilă si apoi infertilă, dintr-o dată. Știam ca duc o viață sănătoasa, ca nu avusesem probleme pană atunci, știam ca ceva nu e verosimil. Dar tot m-a afectat, oricât de puternică eram. Vreau sa vă rog sa fiți atenți si atente la medicii cu care interacționați, e foarte important cum pun problema, e foarte importat sa fie empatici și să vă facă să vă simțiți în siguranță, orice ar fi. Empatia și profesionalismul sunt esențiale. Nu ne jucam cu sănătatea nimănui, nu ascundem adevărul dar nici nu trebuie sa rănim sentimentele persoanelor. Este important cum comunicam mesajul și este important ca informația sa fie bazata pe un motiv întemeiat, cu un caracter medical clar, pe cât se poate. M-ar fi ajut mai mult să mi se spună ca nu este clar diagnosticul în cazul meu și ca ar fi nevoie de o a doua părere sau mai multe investigații. Aș fi avut mai multa încredere în medici și aș fi fost mai liniștită. Ma întorc la firul povestii. Cum am aflat ca sunt însărcinata si ce a însemnat asta pentru noi? Eu nu aveam nicio speranță să rămân însărcinata așa ușor. Dar nici nu am pus presiune pe asta. Cu toate acestea, cam după 3 săptămâni eu am început sa mă simt ciudat. Parcă simțeam ca ceva se schimbă în corpul meu, dar în același timp credeam ca stările ciudate erau cauzate de schimbărilor hormonale generate de întreruperea tratamentului pe care îl luam. Chiar ma gândeam că după doua luni cu menstruație ghidată de anticoncepționale urma să existe o dereglare în ciclul menstrual, o posibilă întârziere a menstruației asociată, sau chiar lipsa acesteia. Era plina vara, luna august, și în București era o căldură infernala. Mă trezeam noaptea cu pielea fierbinte, transpirată și semi-sufocata. Soțul meu îmi zicea că era greu sa ma țină în brațe pentru că, pur si simplu, ardeam. Tot în acea perioadă, am început sa mă trezesc noaptea o dată sau de doua ori pentru a mă duce la toaleta și, deși eram aproape de perioada menstruației, sânii mei erau mult mai mari si tensionați decât de obicei. Pentru mine era clar ca ceva se întâmpla cu corpul meu. Soțul meu începuse să tot zică, mai în glumă, mai în serios, că sunt însărcinată. Ideea nu suna rău în mintea mea, însa eu nu credeam ca e posibil. Când a sosit ziuă în care trebuia să-mi vină menstruația, am început să mă gândesc intens la o posibilă sarcină și cumva începusem să mă îngrijoreze foarte mult ideea că era posibil să nu pot să fac copii. Așa că am început să-mi fac teste de sarcină, mult prea devreme, dar am realizat asta, mai târziu. Mi-am făcut primul test exact în ziua în care trebuia să-mi vina menstruația și am fost extrem de nefericită când am văzut că e negativ. M-a surprins și pe mine reacția mea. Am vorbit cu partenerul meu și acesta își dăduse seama că începusem să pun presiune pe mine mult prea devreme. Ce șanse erau să rămân însărcinata la prima încercare, după atâtea probleme și tratamente? M-a încurajat și m-a ajutat să stau cu mintea limpede. Am mai așteptat 5 zile, și mi-am făcut alt test. Tot negativ.

Deja nu mă mai gândeam la sarcină. Eram mai liniștită dar tot nemulțumită. Întâmplător îmi făcusem o programare la ginecolog exact în perioada aceea, la altcineva de data aceasta. Doamna doctor nr. 3 îi voi zice. M-am dus, inițial, pentru a continua investigațiile, pentru a clarifica dacă exista cu adevărat vreo problema sau nu. Când am ajuns la consultație am cerut să mi se facă, totuși, o ecografie, pentru a elimina posibilitate de a fi însărcinată. Doamna doctor nr.3 a văzut ceva, a zis că pare că am un nodul într-un ovar și mi-a zis că nu sunt însărcinată și că urma să îmi vină menstruația în scurt timp. În ciuda celor zise, mi-a dat si o recomandare pentru analize de sânge, să confirmam astfel că nu sunt însărcinată, acel faimos HCG. Mi-am făcut analizele pe loc, urma să aflu rezultatele în seara aceea. Bineînțeles că am plecat de acolo cu gândul ca am un nodul și că nu sunt însărcinata.  Am fost extrem de tristă, dar m-am liniștit si m-am dus acasă, ne aștepta o casă plina de bagaje, ne mutasem de curând în casă nouă. Pe seară, în timp ce ne organizam lucrurile prin casa, am primit rezultatele. Am citit rapid și scria acolo ca rezultatele corespund unei sarcini de 5 săptămâni. Nu eram sigura de interpretarea mea așa ca l-am chemat pe iubitul meu. Acesta se lupta cu un raft, încerca să îl monteze și nu înțelegea de ce îi tot spun să vină. Eu deja tremuram si eram extrem de emoționată, a citit și el și se tot uita ba la mine ba la analize, fără să fie nici el sigur. Apoi m-a luat în brațe si am început sa plâng. A fost un sentimente foarte frumos, si foarte neașteptat. Am mai stat un pic, am asimilat vestea și apoi ne-am dat seama ce însemna asta cu adevărat. Eram însărcinata, imposibilul fusese posibil, la prima încercare. Nu ne așteptam deloc, dar eram extrem de fericiți. A doua zi mi-am făcut programare la ginecolog, iar. Trebuia, totuși, sa confirmăm sarcina si cu o ecografie. După 2 zile am ajuns la doamna doctor nr.4. I-am explicat toată situația, si am făcut o ecografie. S-a tot uitat și a tot cautat și mi-a zis ca ea nu poate confirma sarcina, ca am, într-adevăr un săculeț gestațional dar că acesta ar fi gol. Că e posibil sa am o sarcină fără embrion. Mi-a recomandat să-mi repet analizele pentru HCG să vedem dacă sarcina este în evoluție sau nu. Am plecat de acolo distrusă, am ajuns acasă și am plâns, iar. Am început să mă gândesc că era vina mea, cum am putut să cred ca totul putea să iasă bine? Îmi tot răsuna în cap: Cum ai îndrăznit să speri și să te bucuri așa repede? Iubitul meu a fost iar acolo, și m-a liniștit, deși gândurile și frica au rămas undeva adânc în mintea mea. Am decis să așteptăm iar rezultatul analizelor care trebuiau repetate la interval de doua zile, pentru a observa evoluția HCG-ului în sânge. Între timp, bineînțeles că am început să caut informații pe sfântul Google, și eram deja experta în sarcini extrauterine și cu alte probleme; mi-am făcut tare mult rău. Eram speriata și extrem de tristă. Rezultatele au ieșit, însă, bine. Sarcina era în evoluție, așa că am revenit la doctor. Aș fi vrut să revin la aceeași doamnă doctor nr.4 dar nu am găsit loc disponibil. Așa am ajuns la Domnul Doctor nr.5. M-am dus la ecografie iar, fără strălucire în ochi, speriată si pregătita pentru altă situație alarmantă.

Am intrat în cabinet și am povestit iar tot. Domnul doctor, surprins de îngrijorarea mea, a fost extrem de empatic și liniștitor. Mi-a făcut ecografia și mi-a spus că totul este în regulă. Că nu am motive sa fie neliniștita. În săculeț exista deja un mic embrion, deși nu era suficient de mare pentru a se confirma sarcina, dar totul evolua corespunzător. Mi-a recomandat sa revin peste o săptămână și mi-a spus ca el îmi poate monitoriza sarcina dacă nu am alt medic deja. Am fost încântata. În sfârșit un medic cum îmi doream eu. Am plecat de acolo foarte fericita. Însa toate cele întâmplate și-au lăsat amprenta în mintea și sufletul meu, și nu pot să zic ca am stat chiar fără griji. În minte mea erau un milion de scenarii negative. Deși al meu soț a avut un comportament care m-a ajutat enorm, am fost amândoi foarte stresați în perioada aceea.

Cu pași nesiguri am avansat ușor spre primele simptome de sarcina și cu toate cele întâmpinate în trimestrul întâi despre care veți afla în partea 2 a experienței mele, în curând.

Până atunci vă invit să citiți partea mai puțin subiectivă a trimestrului întâi de sarcină în acest post: https://www.grow-r.com/post/primul-trimestru-de-sarcina-simptome-si-schimbari-first-trimester-of-pregnancy-what-to-expect

Aștept feedback din partea voastră sau poate doriți să împărtășiți și parte din poveștile voastre, în comentarii.

Pe curând.

Por nosostros!

Rox.