Insarcinata in vremuri de CoronaVirus (COVID-19)
- Roxana Istrate
- Mar 13, 2020
- 8 min read
Updated: Apr 4, 2020
Însărcinată in vremuri de CoronaVirus (COVID-19)
Hello si no panic. Așa vreau sa încep astăzi postarea.
Stau in casa de 4 zile si am început sa scriu un articol despre cum am trăit eu sarcina in toate etapele ei. Trăirile mele cât se poate de subiective, personale, intime si fără ocolișuri, cu bune si rele, așa cum le-am simțit, cum le-am procesat si cum le-am asimilat. E un articol lung pe care încă îl pregătesc. Un articol pe care îl scriu pentru mine, pe de o parte, pentru ca nu vreau sa uit cum a fost, pentru ca poate peste câțiva ani îmi va face placere sa-l recitesc. Și pe de altă parte, pentru toți cei care vor sau ajung sa ma citească. Vreau, cumva, sa împărtășesc cu voi aspectele bune ale poveștii mele pentru a vă încuraja, a vă inspira, a vă motiva, dar si cele mai puțin bune, întrucât viata reala nu e doar roz si trebuie sa conștientizam, sa analizam si sa învățam si din lucrurile negative pe care le întâmpinam in orice etapa din viata noastră. Doar așa evoluăm. La acel articol încă lucrez, însa voiam sa fac aceasta introducere pentru ca are legătura strânsă cu subiectul despre care vreau sa va vorbesc astăzi.
Așa cum am menționat mai sus, stau in casa de câteva zile, și in momentele în care mi-am găsit cât de cât liniștea si starea necesara, am scris. Și în timp ce scriam, ascultam pe fundal update peste update despre pandemia de coronovirus, și am simțit, brusc, nevoia sa scriu si despre asta. Așa ca am lăsat articolul sus-menționat la o parte si am decis sa abordez tema coronavirus. De ce? Pentru ca sunt panicată? Sunt infectată? Sunt suspectă, izolată, in carantină? Nu. Niciuna din variantele prezentate. Dar sunt afectată, deși suntem bine si eu si bebelina si soțul meu. Si despre asta vreau să vorbesc. Despre cum m-am simțit si cum mă simt, despre cum asimilez informația, despre cum procedam noi si care sunt gândurile si trăirile mele reale, fără ascunzișuri.
Nu vreau să fac un roman din acest articol, dar ca să știți un pic cine sunt eu si din ce context vin gândurile pe care le citiți acum, vreau sa vă spun câteva lucruri despre mine. M-am născut in Rădăuți, un orășel mic din nordul României, am avut o copilărie grea dar si frumoasa, am crescut mai mult la țară. Pe la 12 ani am fost nevoita sa plec din țară, m-am mutat la Madrid unde am locuit cu tatăl meu timp de 14-15 ani. După ce am terminat facultatea si master-ul m-am angajat, și, întâmplator, am ajuns in București cu jobul. M-am întors in România cu 5 ani in urma și în prezent sunt însărcinata în aproape 8 luni. Deci valorile, principiile si părerile mele sunt formate pe baza unui spectru foarte larg de experiente. Știu ce însemna libertatea unei viate la țară, știu ce înseamnă un sistem (de orice fel) bine pus la punct si știu ce înseamna "România", cu toate conotațiile cuvântului. Sunt un om puternic, sensibil, conștient de vulnerabilitățile mele in prezent, cu simț civic, cu dorința de a face ceva bun pentru lumea asta, cu putere de decizie si cu o minte ageră si analitică. Dar țin să menționez ca simțul responsabilității pe care l-am avut mereu a fost augmentat cu un milion la suta de când sunt însărcinata. Vad lumea cu totul altfel. Si cred că viziunea mea de acum poate să ne ajute pe toți sa fim mai responsabili.
Și în ciuda tuturor lucrurilor menționate mai sus, mi-e frică. Nu sunt panicată. Dar mi-e frică. De ce? Sunt, oare, bolnavă? Sunt o persoana cu probleme cardiace, respiratorii, sau alte condiții care pot fi de risc in cazul in care intru in contact cu virusul? Sunt sportivă, mănânc extrem de sănătos, sunt disciplinată (chiar si in timpul sarcinii) si am un sistem imunitar de fier. Nu țin minte ultima dată când am răcit. Deci răspunsul este: NU. Dar sunt însărcinată. Și nu mi-e frică doar de virusul acesta neastâmpărat, ci mai mult de deciziile românilor in general, de minciună, de panică și de stări de urgență.
Mai sunt și un om precaut dar nicidecum obsedat sau paranoic și pentru ca sunt un om rațional nu pot să înțeleg multe dintre lucrurile pe care le văd și le aud în ultimele zile, în aceste vremuri de criză. Și am ajuns și la subiectul propriu zis, la acest coronavirus. Acum câteva zile în România lucrurile nu stăteau chiar așa rău, dar am urmărit mereu situația din alte țări. Nu am considerat niciodată că este vorba despre o glumă, nu am tratat niciodată subiectul cu superficialitate. Eu sunt din categoria de oameni care nu evită informația, care preferă sa fie mereu la curent cu ce sa întâmplă, ca să pot analiza cum evoluează situația si care sunt măsurile pe care trebuie sa le iau ca femeie și viitoare mamă, în primul rând, și ca cetățean care urmează niște reguli impuse sau recomandate de autorități, în al doilea rând. Respect și decizia oamenilor care prefera să nu citească si sa nu știe prea multe despre acest subiect, însa mi se pare mai logic sa ne informam cum trebuie, din surse oficiale, fără să exagerăm. Consider ca e mai bine sa știi cu ce ai de a face, cu ce te lupți. Ignoranța este mult mai grava decât orice boala. Dar se pare că nu suntem mulți cei care luăm în serios această pandemie, și nu știu dacă din ignoranță, din lipsă de solidaritate, din egoism, din prea multa încredere de sine, din nepăsare, din lipsă de resurse, din frică sau ce știu eu ce, mulți oameni din lumea asta cred ca această pandemie nu este reală. Nu o sa intru in detalii tehnice pentru că oricât m-aș fi documentat nu am cunoștințele necesare in niciun câmp afectat de aceasta pandemie, dar se pare ca nu suntem conștienți de repercusiunile acestui virus. În schimb știm sa ascultăm zvonuri si fake news, știm sa golim rafturile de faina, ulei si hârtie igienică, dar nu suntem capabili sa gândim rațional și să ne orientam către singurele lucruri care ne ajută ca indivizi si ca societate: sa stam acasă, să evitam pe cât posibil locurile aglomerate, să avem grija la igiena de baza la care nu înțeleg de ce am renunța vreodată, să respectam măsurile impuse de autorități. Stoparea acestei pandemii nu este în mâinile medicilor nici ale autorităților, de fapt. Ci in mâinile noastre, a poporului. Noi putem evita si daunele colaterale; înțeleg că toți vrem să ne protejăm pe noi, și că e bine sa fim și un pic egoiști, dar dacă nu gândim ca un întreg, situația nu va putea fi controlată. Intrăm într-un cerc vicios. Pandemia, morți din cauza virusului, spitale în colaps care nu mai pot asigura ajutor altor urgențe de alta natură, morți din alte motive, panică, minciuni, măsuri nerespectate, minciuni, criza politica, golim supermarketuri, stare de urgență, criză economică, colaps, frică, panică, pandemia nu se mai poate controla. Până când, până unde?
E greu, știu că e greu și că ne pasă mai mult de ce ne afectează pe noi direct decât de ce i se întâmpla vecinului. Așa cum am zis mai sus, sunt însărcinata in aproape 8 luni, nu știu cum se comporta virusul in condițiile acestea, nu exista încă date care să arate daca se poate transmite la făt, dacă afectează mai mult un sistem imunitar slăbit cum e cazul unei femei însărcinate, dacă se transmite la naștere. Și da, mi-e frică, pentru mine si pentru fetița mea. Am decis de la bun început să ne autoizolam, soțul meu fiind singurul care iese din casă pentru a mai face câteva cumpărături. Pentru că, nu, nu ne-am făcut provizii pentru tot anul. Pentru ca avem in casa strictul necesar, în așa fel încât sa nu fim nevoiți sa ieșim in fiecare zi din casă. Și da, este greu, sunt un om activ, care știe care sunt beneficiile sportului în sarcină, care merge la sala aproape în fiecare zi, care mergea cel puțin o oră pe zi prin parc, care adoră soarele, natura și aerul liber. Dar am stat in casa. Am făcut sport în casă, am gătit, am scris, am ieșit pe balcon să mă bucur un pic de razele soarelui.
Am aflat că e posibil sa fiu singură în spital când o să se nască fetița noastră, moment pe care mi-l imaginez de câteva luni cu tatăl ei lângă mine. Vizitele sunt deja interzise în spitale și când am aflat că stâlpul care de multe ori mă susține în perioada asta nu va fi lângă noi, m-am întristat foarte tare și am și plâns. Am mai aflat că e posibil ca după naștere să mai stau încă 14 zile in carantină, și eu și bebe, și încă nu știu cum să diger informația asta. Dar in același timp sunt conștientă ca ar putea fi pentru binele nostru, al tuturor. Conștientă sau nu, doare, și mă simt egoistă zicând asta, știu că sunt alte situații mult mai grave. Suntem oameni și avem sentimente cu toții, dar nu putem să negăm realitatea nici sa fim inconștienți.
S-au închis școlile și s-au interzis evenimente și întruniri de peste 100 de oameni. De ce oare? Ca să stam acasă. Nu suntem în vacantă, nu ieșim în parc cu copiii, nu mergem în club, nu ne plimbăm prin mall-uri. Am tot văzut persoane care apelează la solidaritate dar care se plimba cu copiii prin parc. E așa greu sa stam acasă? Ne plângem de nenumărate ori că nu avem timp să facem nimic, să ne jucăm cu copiii, sa gătim, să încercam ce știu eu ce rețetă, să citim o carte, să ne uităm la un film, să petrecem timp cu familia. Avem prilejul acum să facem lucrurile astea, acasă. În limita posibilității, bineînțeles. Dar dacă poți și nu vrei, daca nu-ți pasă, nu te înțeleg. Avem un sistem de sănătate precar în România, însă dacă se adoptă niște măsuri, nimeni nu le respectă. Hai să nu ne mai plângem și să fim civilizați, să facem ce putem cu ce avem, dar cu minciună și nepăsare nu ajungem nicăieri. Suntem mulți cei care stăm acasă și am găsit o variantă de a scoate ceva bun din asta, si mi-aș dori ca simțul civic al poporului român să se întărească puțin in perioada asta.
Am și eu rude in țări străine, practic toată familia, au rămas toți unde erau. Chiar nu vă este frică să vă îmbolnăviți bătrânii, copiii si rudele? Si dacă tot veniți in țară, e așa greu să stați 14 zile in carantină?
Am văzut că farmaciile rămân fără stocuri de medicamente, ce o sa faceți cu ele? Dacă cineva care chiar are nevoie de ele ajunge la farmacie si nu mai găsește nimic, vi se pare normal? Sunt oameni cu probleme cardiace care deja nu mai găsesc medicamente. Cu stocul de măști ce faceți? Sunt femei însărcinate care trebuie sa ajungă la control săptămânal si au nevoie de măști ocazional, dar nu mai sunt. Sunt oameni care lucrează la casa la supermarket si le-ar prinde bine o masca. Dar nu mai sunt. Voi de ce nu stați in casă dacă puteți? Unde mergeți cu atâtea măști? Si așa de curiozitate, cu atâta ulei si faină, pe care ați dat poate si ultimii voștri bănuți, ce faceți?
Și eu sunt speriată, și eu vreau să mă plimb prin parc, și eu mi-aș dori să nu-mi lipsească nimic, și eu vreau să îl am pe soțul meu lângă mine când o să nasc, și eu vreau să nasc un copil sănătos, și eu vreau sa fim bine. Și stau acasă unde nu am dulapurile pline cu faina si ulei, cu vitamina C, cu măști de protecție nici cu hârtie igienica. Si mie îmi este frică dar nu am intrat intr-o stare psihoza.
Stați acasă. Fiți oameni. Îndepliniți-vă îndatoririle de cetățeni români.
Numai bine!
¡Por nosotros!
Rox.
Comentarios